Seria de cărți Lama Lama de Anna Dewdney, ed. Nemi

Seria de cărți Lama Lama de Anna Dewdney, ed. Nemi

 

Seria de cărți Lama Lama de Anna Dewdney, ed. Nemi

Cărțile din seria Lama Lama și-au făcut apariția pe rafturile noastre odată cu începutul grădiniței când am ales să le citim fetelor Lama Lama dor de mama.
Au urmat și alte cărți din serie: Lama Lama la bunici, Lama Lama de Crăciun... preferata noastră, și mai recent, Lama Lama e vremea să împarți!

Și nu avem încă toată seria... încă! 😅

Ne oferim dreptul să ne schimbăm părerea, mai ales că am zărit și cărțile pentru copiii micuți care ni se par niște comori pentru mânuțe micuțe și curioase.

Ne place să surprindem fetele când citesc și de asemenea să menționăm părerea lor față de cărțile despre care vă povestim aici.

În weekend ne-am propus să le facem câteva poze rapide înainte să vizităm o expoziție... A fost greu să ne mai urnim din loc!

Au vrut să rămână pe loc și să le citim cărțile, sau măcar să le răsfoiască.

Seria este și inspirație pentru un serial american pentru copii pe Netflix (26 ianuarie 2018). Noi nu am apucat să ne uităm, dar le-am observat și ne par atractive.

Serialul este despre Lama Lama, care învață despre distracție, prietenie și lucruri noi cu Mama Lama (dublată de Jennifer Garner).

Misiunea autoarei, Anna Dewdney, a fost să convingă cât mai mulți părinți să le citească copiilor lor.

În unul dintre interviurile ei a menționat:

Atunci când îi citești unui copil îl înveți să fie om, iar acest lucru îl ajută pe copil să vadă lumea prin ochii altcuiva.

Autoarea ne-a părăsit în 2016. Aceasta nu și-a dorit o înmormântare, ci în locul evenimentului a cerut fanilor Lama Lama să citească o carte unui copil.

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost șters din wishlist!