Secretul lui Raul Taburin

Secretul lui Raul Taburin
Sempé

Editura Frontiera

Oare secretul lui este înțeles de copii?

Recunoștem că am plecat cu prejudecata că nu este deloc o carte pentru copii (ne gândeam aici la cei sub 9-10 ani). Dar am început să citim și am avut nevoie doar de primele pagini ca să-i dau dreptate lui tata:

“Este evident o carte pentru copii, de ce o citim noi doi?”.

Tata (tatăl Iuliei) adaugă aici și că termenii aceia de specialitate de la început, necesită totuși ceva interes pentru subiect și răbdare din partea cititorului.

Și nu zicem că nu are dreptate, însă gradul de noutate a venit fără să agaseze sau să te facă să te simți mic.

Dacă vrei să le dai atenție, vei afla despre părțile componente ale ‘taburinei’ (dacă ești și tu de acord să renumim bicicleta), iar de nu, vei trece cu ușurință prin poveste și vei rămâne cu faptul că bicicletele sunt un mijloc de transport preferat de francezi și celebrat prin Turul Franței.

Și bineînțeles, vte poți delecta cu un tablou idilic al vieții francezilor, conturat cu finețe și eleganță.

Pe de altă parte, am vrut să o citim împreună, tot plecând de la o prejudecată, cum că este o carte pentru bicicliști, iar tata e pentru mine modelul de biciclist cu acte în regulă, un fel de Taburin. Am demontat împreună și această prejudecată.

Deși Sempé a fost inspirat de pasiunea lui pentru biciclete, în “Secretul lui Taburin” nu a creat o poveste despre roți sau pentru împătimiții ciclismului, este doar un punct de pornire către un subiect de meditație.

Deci care-i treaba cu Taburin?

Chiar de ești sau nu biciclist, mai mare sau mai mic, te poți identifica cu ușurință cu personajul.

Cu siguranță avem lucruri pe care nu avem curajul să le spunem altora, anumite neputințe de care ne este jenă și pe care le păstrăm pentru noi, deoarece ne este teamă că interlocutorul nu ar înțelege și nu ne-ar putea ajuta.

“Încă mă simt un Taburin, uneori…”, îmi zice tata.

Ei bine, aici putem căuta învățămintele poveștii acesteia și le putem împărtăși cu cei mici. Secretul lui Taburin este de fapt o minciună. O minciunică care îi minimizează satisfacția meseriei, îi umbrește fericirea, îl împiedică traiul armonios și plicticos de care s-ar putea bucura asemeni celorlalți confrați.

“La urma urmei, și-a zis Taburin în sinea lui, dacă nu te destănui niciodată, o să răspândești numai bucurie și bunăstare în jurul tău.”

Aceasta e cealaltă minciună, aceea pe care Taburin și-o spune sieși. Deși nu este un sedentar, ori vreun puturos, alege calea comodă și călduță… minciuna funcționează, iar el este în continuare stimat și apreciat. Calitățile lui nu sunt puse vreodată la îndoială, acesta este în continuare un profesionist.

Din minciuna aceasta au de învățat copii, sau mai ales copii, pentru că în ei există speranța viitorului.

Taburin, cu mândrie face parte dintre cei ce își iubesc meseria și o respectă, aceia dintre noi care au ales calea de a îmbrățișa pasiunea cu munca, însă, dintr-o greșeală, o lipsă de curaj și onestitate își lungește prea mult nefericirea.

Dacă ar fi avut puterea de a se elibera mai repede de povara neputinței, ar fi găsit echilibrul asemeni lui Zbârcioagă (măcelarul) sau lui Bifază (opticianul).

Adevărul așa cum este el, de cele mai multe ori sincer, imperfect, crud, gol aduce eliberare. Iar eliberarea lasă loc să se așeze echilibrul și să adie fericirea.

“Simbolistica lui pește!”, a spus-o Taburin, o să o zicem și noi. De mai multe ori, cu siguranță. Ce-i drept, conceputul de echilibru în viață, e precum sarea în bucate sau francezul și bicicleta lui, ori Taburin și secretul lui.


“Pentru mine, bicicleta este un miracol. Cum reușim, oare, să ne ținem echilibrul?”
Sempé

(https://theparispost.com/sempe-juste-une-question-dequilibre/)

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost șters din wishlist!