Nu-mi este (prea) teamă să fiu SINGURĂ

Anna Milbourne & Sandra de la Prada
UE Junior

O să numim această carte o carte "surpriză".
De ce?
Pentru că nu ne-am așteptat să ne placă atât de mult. Iar dacă ne gândim bine este și împachetată ca una!

Viu colorată, cu indicații subtile, atât pentru părinți cât și pentru copii, dar și perforată.
Da, da!
O mulțime de mici perforaturi cu steluțe, inimioare, floricele. Toate acestea adunate în jurul unui fir magic ce ne călăzuiește încă de la început prin povestire.

Cartea ne aduce în atenție un lucru foarte simplu, care devine o dată cu vârsta, tot mai greu de înțeles pentru noi, adulții, părinții. “Mă tot lași singură!” plânge fetița din poveste. Parcă am și uitat acest sentiment din copilărie. Ba, din contra, poate chiar tânjim după singurătate în unele momente…

“Scumpa”, “tăițel”, “păpușica” așa cum o alintă tăticul ei, e protagonista poveștii și nu are un nume, pentru că cel mai probabil, e mai ușor să ne identificăm pe noi înșine în acest chip.

Familia în cauză este numeroasă și gălăgioasă, ceea ce îi creează un sentiment plăcut, de siguranță. Tăticul ei este cel care îi subliniază plin de candoare, prezența eternă a acestui fir invizibil al dragostei infinite între membrii familiei.

De fiecare dată când citim această carte, copilele noastre își pun un zâmbet ștrengăresc și molipsitor atunci când fetița din poveste apucă piciorul tatălui ca pe un colac de salvare, ah: ce siguranță!

Ușoară ca un cântec, simplă ca un refren, așa este scrisă această povestioară! Și uite așa, simplu, te face să conștientizezi, ce e în mintea preocupată a copiilor atunci când rămân singuri… ca apoi, ușor, ușor să ne și pună la dispoziție metode de a ne încuraja copiii.

Se tot repetă cuvântul ‘simplu’ în descrierea noastră, nu cred că este întâmplător. E dificil să creezi ceva simplu și în același timp atât de profund.

Citiți ca să descoperiți!